Diferența dintre om matur și copil în societățile arhaice consta în credința în lumea supranaturală. Copilul este cel care trăiește într-o lume a pragmatismului și simplității, iar maturizarea sa coincidea cu intrarea într-o lume a simbolurilor, miturilor, tabuu-rilor, care reprezintă niște mecanisme sociale complicate, rezultate din experiențele mai multor generații. Acest fenomen l-a evidențiat și antropologul Margaret Mead în lucrarea sa “Coming of age in Samoa”. Dacă credința în mituri, într-o lume supranaturală era caracteristică maturilor, copiilor le este propriu materialismul, cinismul, raționalismul și scepticismul. Poveștile (cu un conținut mitologic), aveau sarcina de a efectua această trecere a copilului din faza raționalismului primitiv, în faza misticismului matur.

Un alt lucru pe care evidențiază Margaret Mead este atitudinea față de acumulare a bunurilor: dacă pentru maturi schimbul de obiecte este unul simbolic și echivalent, pentru copii cel mai important este acumularea a cât mai multor bunuri, un raționament care corespunde cu logica capitalismului modern.

Un astfel de comportament al copiilor trebuie identificat în incapacitatea de înțelege și a stabili o legătură dintre lumea reală și cea simbolică (sau supranaturală). Deseori această incapacitate a imaturilor se manifestă prin suspiciunile de “nesinceritate” și “fățărnicie” a celor maturi, când săvârșesc niște ritualuri fie religioase, fie cotidiene. Imaturii nu înțeleg sensul tabuurilor, nu înțeleg de ce există pudicitate “când toți fac sex” și se revoltă când cei maturi “se ascund după deget”. El vede și își dorește să vadă o lume simplă, cu mecanisme sociale și biologice primitive, în corespundere cu nivelul său de a percepe lumea. De aici vine și furia față de “lumea neînțeleasă și sălbatică”.

Trecerea de la societatea tradițională la cea modernă a presupus în sine un proces de infantilizare a omenirii. A avut loc nu doar o răsturnare a valorilor, dar și o răsturnare a semnificației maturizării: promiscuitatea sexuală, materialismul, ateismul, egocentrismul promovate în sistemele de educație tind să formeze acest model dominant al infantilismului continuu, indiferent de vârsta biologică a individului.

De aici vine și explicația scăderii vârstei modelului personalității în cultura contemporană. Cu fiecare deceniu nu doar vedete tot mai tinere sunt cele mai apreciate, dar și tinerii politicieni. Dacă în trecut maturitatea, verticalitatea morală și experiența constituiau o virtute, astăzi locul lor este ocupat de tinerețe, imoralitate și infantilism.