Omul, prin firea sa, îşi doreşte să trăiască în pace şi armonie cu semenii şi natura. Dar, tot prin firea sa, omul este predispus la învrăjbire, ură, război.

Luînd în consideraţie aceste lucruri, putem face uşor concluzia că noi, oamenii, suntem predispuşi să trăim mereu în instabilitate, perioadele de pace şi înflorire alternînd cu cele de război şi distrugere.

Şi tot în firea sa, omul are calitatea de a aspira spre absolut. În cazurile fericite, această rîvnă duce la o viaţă liniştită a oamenilor, însoţită de bunăstare, pace sufletească şi apropiere de Dumnezeu. Dar, atunci cînd omul este împovărat de păcate, rîvna de a tinde spre absolut se transformă în împătimire, iar rezultatele sunt regratabile: păcate, ură, suferinţă, asuprire, şi în cele din urmă – piererea sufletului.

Să nu ne fie de mirare că istoria omenirii este plină de războaie, asupriri sau vărsări de sînge nevinovat. Acestea toate au fost provocate de cei care şi-au utilizat rîvna de absolut în scopuri negative. Toţi aceştia, împăraţi sau oameni avuţi, nu au avut frică de Dumnezeu, fiind îndepărtaţi de duhul creştin.

Practic nu au existat războaie de cucerire sau vărsări de sînge nevinovat făcute în numele dreptei credinţe. De ce? Fiindcă adevăraţii creştini şi-au îndreptat puterile în scopuri nobile. Ei au utilizat rîvna de absolut în scopuri paşnice: ducerea unei vieţi plăcute lui Dumnezeu, crearea unei culturi materiale frumoase.

Neamul nostru a avut duşmani încă din negura vremurilor. În perioada medievală străbunii noştri s-au apărat cu vrednicie de migratori sau păgîni. În epoca modernă poporul nostru a avut de suferit de pe urma asupririi mai multor puteri străine (austro-ungari, ţarişti, otomani, puterile occidentale).   În ultimul veac, am avut de suferit de pe urma celor două războaie mondiale şi de pe urma ocupaţiei sovietice. La moment, deşi suntem aparent suverani, depindem din toate punctele de vedere de “mîna invizibilă” a noii ordini mondiale.

Neamul nostru a avut duşmani din cele mai vechi timpuri, şi va avea mereu. Numărul fraţilor noştri care au fost ucişi de duşmani nici nu poate fi evaluat, dar la sigur este de ordinul milioanelor. Pagubele economice provocate de duşmănia cu care ne-au tratat alte popoare nici nu pot fi închipuite.

Anii de pace de care s-a bucurat acest pămînt pot fi număraţi pe degete. Contra noastră s-au dus războaie văzute şi nevăzute cu cea mai mare ură. Acest pămînt bogat şi roditor, aceşti oameni cuminţi atrag pe cei care sunt orbiţi de patima bogăţiei.

Chiar acum la moment, trăim vremuri de pace înşelătoare. Dacă afară nu se aud focuri de armă sau salve de tun, nu înseamnă că este pace.

Atîta de timp cît în fiecare casă este cîte un televizor care distruge identitatea şi conştiinţa românilor creştini, fiţi siguri că trăim vremuri de război crîncen.

Atîta timp cît avem o pseudo-elită politică care joacă un circ idiot pe nume “democraţie pluripartidistă”, în timp ce pămîntul ţării este vîndut zi de zi – fiţi siguri că suntem în toiul unui război cumplit.

Atîta timp cît forţe din exterior lucrează necontenit la distrugerea Bisericii – fiţi siguri că contra noastră se duce război.

Atîta timp cît alte forţe din exterior ne ponegresc tradiţiile şi identitatea, făcîndu-ne să ne fie ruşine de noi înşine – fiţi siguri că contra noastră se duce război.

Atîta timp cît cineva ne tot spune că totul este bine, că este timpul pentru distracţii şi veselie, fiţi siguri că războiul nevăzut este în toi.

Acest popor nu a putut fi răpus decît în secolul XVII de forţe militare, atunci cînd s-au instaurat domniile fanariote. Dar iată că în mai puţin de două secole, printr-un război nevăzut, duşmanii noştri ne-au adus la starea de sclavi fericiţi.

Chemarea nostră pămîntească este lupta contra duşmanilor care caută să ne subjuge. Aceasta au făcut dintotdeanuna strămoşii noştri, şi asta suntem şi noi datori să facem.

Cu atît mai mult că suntem practic ultima generaţie de români care mai poate utiliza rîvna de absolut în scopuri nobile…

Sursa.